- Origarden este un mic univers paralel, o lume în care hârtia se visează gând, cântec, impresie, amintire.
Origarden este şi o invitaţie la un garden-party populat de creaturi şi creaţii. O invitaţie la zâmbet.
Imaginaţia mea invită imaginaţia ta. Vino!

duminică, 10 februarie 2013

(Pentru) Valentine's Day

De când cu globalizarea am dat buzna prin calendare: când ne spune cel chinezesc despre Anul Şarpelui, când Occidentul ne trage de mânecă: se apropie Sf. Valentin! Aşa că, roboţelul de la Origarden s-a pus gospodăreşte la muncă şi a produs nişte zeci de trandafiraşi, sistematic, in acordurile "Anotimpurilor" lui Vivaldi. Căci sunt buni trandafiraşii ăştia la casa omului, ba de-un Valentin, ba de mărţişorul românesc. Credeaţi c-am uitat !? Aşezaţi frumuşel în cutiuţe, pe nuanţe, aşteptau să se aprindă vreun beculeţ al inspiraţiei. Ţi-ai gasit inspiraţie: s-au bulucit afară, s-au împrăştiat şi cu mare greutate (:P) i-am mai îngrămădit cumva, să semene măcar a ceva, ...a inimioară, dacă tot vine sezonul "cardiacilor". Acu' să vezi cât timp o să-mi ia să-i bag la locul lor, în cutiuţe, ...pe nuanţe,...aşteptând să mă lovească inspiraţia. PS: parcă văd că vine pe 15 februarie, ca de obicei un pic "după". Dar vom fi gata pentru Dragobetele nostru! Şi-apoi...mai e şi la anu'. Noi să fim sănătoşi!




4 comentarii: