Totul
a început prin 2007. Rătăceam prin oraș, cu sufletul încă cernit, când
am zarit o carte de origami într-o librarie și ...am trecut mai departe.
Mai târziu mi-a revenit în minte
coperta și m-am întors,... am cumpărat cartea. După ea au mai urmat
încă două,...și așa am încercat încet-încet să mă regasesc prin
origami. Într-un fel chiar am reușit.
Am învățat să
caut pe internet lucrările pasionaților, diagrame și instrucțiuni.
Dobândisem un hobby care îmi ținea mintea ocupată și care îmi punea mâinile la lucrul cu hârtia.
Din
pasiunea pentru frumos și fragil, pentru emoție și simboluri, s-au
născut micile daruri pentru cei din jur. De la micile animăluțe sau
flori am progresat rapid, zic eu, la lucrări tot mai complexe. Și am tot
combinat formele, s-au născut altele,
dintr-un neastâmpăr și o curiozitate
permanentă.
Cu
timpul am gasit învățăcei dintre care unii lucreaza și astăzi cu
pasiune. Și care, la rândul lor împărtășesc artele hârtiei la alții.
În
fiecare an Simfonia Lalelelor, devenită tradiție și brand al
Piteștiului, mă numără printre expozanți. Este ocazia de a convinge pe
cei din jur că-ți poți găsi echilibrul și liniștea în artă și meștegug.
Căci, deși hârtia pare a fi efemeră, poartă cu ea atâtea gânduri și capătă viață. Intensă!
Blogul s-a nascut de ziua mea, în 2012. A fost ca o ,,poartă stelară,,.
Aș zice că mă caracterizează cel mai bine.
Noiembrie 2013
Să fii meșter-artist într-ale hârtiei și într-o zi să-ți fracturezi mâna dreaptă ...ăsta da ghinion!
Acum aștept revenirea.
...Și tot aștept!
Tot ce vad aici ma impresioneaza profund. Minunatii!
RăspundețiȘtergereSucces pe mai departe, sanatate si...inspiratie.
Maria Melina
Sunt foarte frumoase , sa mai faceti!!
RăspundețiȘtergere